Proiect ”Pământul – Planeta Verde”

PLANETA PĂMÂNT, căsuța noastră minunată, are mare nevoie de noi!!!
Așa că împreună, copiii și doamnele educatoare de la Grădinița Mărțișor alături de mulți alți parteneri în cadrul proiectului ”Pământul, Planeta Verde”, ne-am pus pe treabă realizând activități binefăcătoare pentru natură!
În prima etapă ”Localitatea mea – un loc curat pe placul inimii” ne-am implicat cu toții la igienizarea spațiilor din curtea grădiniței, muncind și distrându-ne deopotrivă. Copiii au adunat gunoiul si au curățat locul de joacă de frunzele și crenguțele uscate.
În etapa a doua ”Grădina din grădinița mea” ne-am propus să realizăm o mini grădină în spațiul verde al grădiniței plantând flori și amenajând grădina sau un colț verde în sala de grupă. Aici copiii au sădit diverse flori/plante, pe care au învățat să le îngrijească așteptând cu răbdare să culeagă roadele și să le guste. Ne-am amuzat plantând arpagic, care dupa o săptămână s-a transformat într-o padure de ceapă pletoasă. E distractiv să mâncăm ce cultivăm!
În cadrul celei de a treia etape, 22 aprilie Ziua Pământului, am marcat Ziua prin activități cu specific ecologic. Copiii au urmărit filmulețe educative despre starea de ”sănătate” a planetei noastre și au discutat despre cum putem să o ajutăm să se facă bine! Împreună cu doamnele educatoare s-au realizat bannere motivaționale și continuăm să fim atenți în a nu irosi, murdări apa, solul, aerul pe care tot noi îl respirăm, s-au reciclat diverse ambalaje și s-au refolosit făcând din ele jucării sau decorațiuni și s-au confectionat căsute pentru păsărele.
Etapa a patra ”Micii grădinari” ne-a învățat să fim responsabili pentru viața pomișorului pe care l-am plantat, să-l îngrijim cu drag, alaturi de colegi! Fiecare grupă are acum, pe terenul său de joacă pomi fructiferi și multe flori, ce arată cât de frumos este sufletul unui copil care crește în armonie cu natura!
– „Cel care plantează un copac, plantează o speranță.” – Lucy Larcom
SCHIMBAREA ÎNCEPE CU NOI/GRĂDINIȚA MĂRȚIȘOR